Media

IBA București - premiul INOVA la Ediția 2023 a evenimentului Gustul Ales organizat de RoAliment

2024-02-08

Cârnăciorii din curcan cu adaos de semințe de cânepă decorticată 3%, realizați în stația experimentări pilot procesare carne, au câștigat premiul INOVA la ediția 2023 a concursului Gustul Ales, eveniment anual organizat de RoAliment și care a avut Gala decernării acestor premii, ieri, 8 februarie, la Hotel Sheraton din București, în cadrul evenimentului Etichetare.Siguranță. Etică.

Bogați în proteine și cu indice caloric scăzut, cârnăciorii sunt fabricați din pulpă de curcan fără piele, piept de curcan, condimente și canepă decorticată și sunt umpluți în intestin de oaie.

Aroma specifică produselor realizate din carne de curcan este completată de ingredientele naturale folosite la condimentația produsului: piper negru măcinat, usturoi, boia dulce de ardei, boia iute de ardei, nucșoară, cimbru.
Semințele decorticate de cânepă sunt surse naturale de nutrienți esențiali: proteină completă, acizi grași polinesaturați Omega 6 și Omega 3, fibre, vitamine și minerale.

Țara de origine a materiei prime și a semințelor de cânepă decorticate este România.

Pentru produse realizate în stațiile noastre de experimentări ne puteți contacta la office@bioresurse.ro