Media

Ghiduri nutriționale pentru trei grupe de populație: seniori, vegetarieni și femei însărcinate

2021-12-08

Importanța satisfacerii necesităților nutriționale ale unui individ sau grup populațional este esențială pentru a obține un potențial maxim fizic și psihic, inclusiv pentru refacere, creștere și dezvoltare la anumite segmente de vârstă, perioade din viață, de exemplu:

Dieta femeilor însărcinate trebuie să cuprindă alimente sănătoase, din toate grupele alimentare: produse lactate, fructe, legume, cereale, carne. Necesarul de lipide pe parcursul sarcinii este puțin modificat, dar crește necesarul de proteine (1-1,5 g/kgcorp/zi) și glucide (recomandate cele cu absorbție lentă) care asigură principala sursă de energie a organismului. Alimentația gravidei trebuie să cuprindă și fibre alimentare, atât de importante în facilitarea digestiei, precum și cantități crescute de micronutrienți cum ar fi: calciu, fier, acidul folic și vitamina D.

La seniori apar modificări legate de regresul funcțiilor fiziologice suferite de aparatele și sistemele organismului, ceea ce duce la creșterea incidenței bolilor, ele fiind conectate cu statusul  nutrițional al grupei. Au nevoie de un aport ridicat de proteine (1g/kg corp/zi), nutrienți vitali pentru acest grup, vitamine (A,C,B12,D și C) și minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu), aport de acizi omega 3 (pentru limitarea declinului cognitiv) și fibre. Este obligatorie o hidratare corespunzătoare.

Dieta vegetarienilor/veganilor trebuie să fie atent alcătuită pentru a se obține echilibrul nutrițional necesar organismului și a evita apariția carențelor. Produsele pe bază de plante pot asigura necesarul majorității nutrienților, dar sunt și excepții. Veganii trebuie să-și asigure unii nutrienți (ex. vit. B12, calciu) din suplimente sau alimente fortificate.

Ghidurile nutriționale elaborate în proiectul PN 19020102, realizat prin Programul Nucleu, cu sprijinul Ministerului Cercetării, Dezvoltării, Inovării și Digitalizării, prezintă cerințele nutritive ale grupelor de populație cărora se adresează, recomandări privind structura alimentară a grupei, câteva rețete culinare, precum și tabele cu sursele principalilor nutrienți.

Ghid nutrițional pentru femei însărcinate.
Ghid nutrițional pentru vegetarieni.
Ghid nutrițional pentru seniori.