De la intrarea în vigoare a Regulamentului privind alimentele noi, la 1 ianuarie 2018, EFSA a primit un volum foarte mare de cereri, acoperind o mare varietate de surse de alimente noi și tradiționale. Acestea includ produse din plante/derivate din plante, alimente pe bază de alge și fructe non-indigene, precum și o gamă largă de soiuri de insecte comestibile.
Noutatea utilizării insectelor în alimente a dus la un interes ridicat din partea publicului și a mass-media, astfel încât evaluările științifice ale EFSA sunt esențiale pentru factorii de decizie politică ce vor decide dacă vor autoriza sau nu aceste produse înainte de a fi introduse pe piața UE.
Mario Mazzocchi, statician economist și profesor la Univeristatea din Bologna, a declarat: „Există beneficii economice și de mediu clare dacă se înlocuiesc sursele tradiționale de proteine animale cu cele care necesită mai puțin furaj, care produc mai puține deșeuri și care conduc la emisii reduse de gaze de seră. Costurile și prețurile mai mici ar putea spori securitatea alimentară, iar cererea nouă va deschide și oportunități economice..”
Citește articolul complet aici.