Economia circulară
Economia circulară este definită drept „o economie regenerativă prin proiectare”; „Un sistem economic în care produsele și serviciile sunt comercializate în bucle sau cicluri închise” sau ca „o modalitate de a depăși modelul actual de producție și consum bazat pe creșterea continuă și creșterea randamentului resurselor ”. În majoritatea definițiilor clasice ale EC, tema centrală o reprezintă menținerea sau dezvoltarea valorii economice în timp ce scade sau se menține fluxul de materii prime utilizate și se limitează impactul negativ asupra mediului. Scopul final al EC este creșterea calității vieții.
Experiența UE indică faptul că adoptarea preceptelor privind economia circulară necesită un sistem de reglementare inteligent care implică un plan director bine gândit și un angajament pe termen lung a tuturor părților interesate, cum ar fi autoritățile federale și locale, întreprinderile, cetățenii și consumatorii, împreună cu rețelele de cunoștințe și de încredere respective (Green Report, 2016; European Commission European Circular Economy Stakeholder Platform, 2018; Sarkis și colab., 2005).
Implementarea principiilor EC necesită cooperare cu furnizorii și consumatorii din managementul lanțului de aprovizionare, designul ecologic al produselor, producție curată, utilizarea de materiale și tehnologii regenerabile și disponibilitatea activă de a participa la piețele de materii prime secundare, printre altele (Doranova și colab., 2016). Mai departe, se stabilește cine urmăreste preceptele EC care trebuie să integreze criteriile ecologice în lanțurile lor de aprovizionare și activități de management care includ, dar nu se limitează la reducerea, reciclarea, reutilizarea și substituirea materialelor (Chang-Bong și colab., 2012).
Decizia de implementare a unor procese tehnologice circulare reprezintă un pas major în dezvoltarea unei firme. Aceasta presupune un anume grad de maturitate instituțională, un sentiment al responsabilității față de mediu și de utilizarea resurselor alimentare, atingerea unui nivel suficient de ridicat de inovare în cadrul organizației, precum și o capacitate de interconectare, de cooperare cu alte unități de cercetare - dezvoltare, în vederea dezvoltării de noi produse. Nu în ultimul rând, specificul economiei circulare presupune asumarea unui rol activ în mediul economic și în comunitate.
Citește Studiul metodologic de implementare și transfer tehnologic a principiilor economiei circulare la nivelul unui operator economic sau grupuri operaționale
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Clusterele din România
Clusterele sunt acceptate ca o soluţie pentru combaterea crizei și un instrument pentru creşterea competitivităţii. Asocierea în clustere determină dezvoltarea economică, avantaje competitive pentru membrii lor, influenţează schimbări de structură, revitalizează sectoare industriale şi asigură cadrul necesar cercetării, inovării şi dezvoltării regionale.
Competiţia globală a evoluat de la competiţia dintre întreprinderi la competiţia dintre regiuni. În acest context, clusterele joacă un rol important drept poli de concentrare a competenţelor. Iniţiativele de tip cluster reprezintă eforturi concentrate pentru creşterea bunăstării şi a competitivităţii dintr-o anumită regiune incluzând companii, administraţia locală, societăţi de cercetare şi de instruire. Deşi fenomenul de cluster apare în mod spontan, ca o reacţie la cerinţele pieţei şi valorificare a interconexiunilor dintre firme, totuşi evoluţia sa este puternic influenţată de politicile promovate de guverne. Pe baza dezvoltării rapide a clusterelor apare în practică un paradox: avantajele concurenţiale de durată în cazul economiei globale sunt legate din ce în ce mai mult de aspecte ce se manifestă pe plan local – cunoştinţe, relaţii, legături, motivare -, care nu sunt la îndemâna competitorilor dispersaţi geografic.
Cercetările au arătat că acestea aduc beneficii în perioade incerte din punct de vedere economic, reflectă natura economiei reale ceea ce pentru o naţiune înseamnă o viziune mai clară asupra surselor de creştere, un cadru de regândire, reorganizare şi reformă a eforturilor de dezvoltare regională şi naţională (Muro și Katz, 2010). Clusterele influenţează productivitatea, inovarea, antreprenoriatul, firmele şi industria, performanţa economiei regionale, impactul lor este cuantificabil.
Rolul statului român este foarte important în dezvoltarea clusterelor. Teoria afirmă că iniţiativele de tip cluster trebuie să apară numai în zonele unde există deja diferite forme de parteneriat şi reţele, dar din cauza economiei încă insuficient dezvoltată considerăm că statul trebuie să se implice şi să ajute mai mult întreprinderile.
Primii paşi au fost făcuţi de Ministerul Economiei, care a finanţat o serie de studii pentru definirea conceptului românesc de cluster. Plecând de la modelul „triple helix” care îi include pe cei trei parteneri naturali (industria, în special IMM-urile, universităţile şi statul) care în realitate nu cooperează sau, mai mult, nu se cunosc, concluzia a fost că modelul românesc de cluster trebuie să aibă forma unui trifoi cu patru foi, unde al patrulea partener este reprezentat de organizaţii promotoare. Acestea sunt organizaţii specializate în transferul tehnologic şi inovare, firme de consultanţă etc.
Strategiile privind clusterele trebuie să se bazeze pe informaţii şi analize empirice astfel încât decidenţii să poată stabili obiective viabile pentru competitivitatea concentrărilor industriale regionale. De aceea, sunt necesare analize de piaţă obiective despre prezenţa naturală a clusterelor, poziţionarea lor pe piaţa globală şi relevanţa acestor iniţiative, informaţii despre clustere locale şi resurse.
Citește Ghidul de bune practici privind funcționarea operatorilor din domeniul agroalimentar în cluster aici