Cele 26 de întreprinderi sociale înființate în cadrul proiectului „Investește social prin antreprenoriat – ISA”, cod SMIS 311771, își desfășoară activitatea în condiții bune, în acord cu planurile de afaceri asumate și cu obiectivele proiectului.
Proiectul este implementat în parteneriat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București și Asociația pentru Competențe Digitale în Angajabilitatea Tinerilor – Digital Skills4Jobs, în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021–2027, Prioritatea 4 – Antreprenoriat și economie socială.
Potrivit informațiilor transmise, întreprinderile sociale nou înființate continuă implementarea activităților economice și sociale și contribuie la menținerea locurilor de muncă create pentru persoane aparținând grupurilor dezavantajate. Prin aceste activități, proiectul susține incluziunea socială și facilitează accesul pe piața muncii pentru categorii vulnerabile.
Distribuția celor 26 de întreprinderi sociale este următoarea: 17 întreprinderi sociale au fost înființate cu sprijinul INCD Bioresurse Alimentare – IBA București, iar 9 întreprinderi sociale au fost înființate cu sprijinul Asociației Digital Skills4Jobs.
Monitorizarea activității indică o evoluție pozitivă a acestor firme, care își derulează activitatea în mod constant și contribuie la dezvoltarea comunităților locale. Prin rezultatele obținute, proiectul „Investește social prin antreprenoriat – ISA” își consolidează impactul social și economic, susținând ocuparea durabilă și dezvoltarea economiei sociale.