Elaborat în cadrul proiectului intitulat “Metode de reducere a risipei alimentare pe lanțul agroalimentar, la nivel național, în vederea prevenirii și reducerii impactului socio-economic, până în anul 2030” (proiect ADER), Ghidul consumatorului isteț – Partea 1 vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de a utiliza în mod eficient resursele alimentare în contextul pandemic Covid19.
Prima grijă a fiecăruia dintre noi este aceea de a ne asigura că deținem suficiente provizii, astfel, existând tendința de a cumpăra orice și oricât. Întrucât magazinele oferă o gamă largă de produse, totul este tentant, consumatorii revenind de foarte multe ori asupra deciziei de cumpărare.