Media

Chemistry Fest 2024, 12-13 Aprilie 2024

2024-04-15

În zilele de 12 și 13 Aprilie, a avut loc cel mai mare eveniment dedicat noilor tendințe din domeniul chimiei, industriei farmaceutice, bioingineriei și nanoștiințelor.

Evenimentul Chemistry Fest 2024 organizat de POLITEHNICA București, prin Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, a reunit zeci de companii care au prezentat cele mai noi produse, soluții, echipamente și tehnologii. De asemenea, sub cupola Rectoratului, au avut loc exeperimente hands-on, concursuri și ateliere iar specialiștii prezenți la eveniment au răspuns întrebărilor publicului.

Institutul nostru a avut deosebita plăcere de a fi invitat să participe la acest eveniment cu experimente senzoriale adresate tuturor participanților. De asemenea, colegii noștri prezenți la stand au prezentat publicului unele dintre rezultatele cercetărilor noastre, de la produse personalizate, adresate publicului cu nevoi speciale (produse fără gluten), la cărți și ghiduri de specialitate adresate anumitor categorii de persoane (femei însărcinate, vegetarieni sau populație vârstnică).

Mulțumim încă o dată pentru ocaziae de a fi prezenți în fața publicului larg și, bineînțeles, pentru ocazia de a promova un stil de viață sănătos prin alimente de înaltă calitate, sigure și realizate în mod sustenabil!