Media

Studii privind importanța și utilizarea semințelor de dovleac în obținerea de produse alimentare funcționale

2020-06-10

Dovleacul (Cucurbita maxima) este o plantă erbacee, anuală, cultivată pentru fructul, florile și semințele sale. Are tulpina flexibilă și agățătoare. Frunzele sunt în forma de inimă, pentalobulate, de mărime mare și cu nervuri bine marcate; prezintă o abundentă pilozitate pe frunze și tulpină. Florile sunt galbene și cărnoase. Fructul prezintă o mare variație (polimorfism): poate fi ovoidal sau sferic, de culoare verde sau portocaliu intens. Pulpa fructului este galben-portocalie, densă și cu gust dulce. Dovleacul conține în interior numeroase semințe ovale, convexe și netede, de 2–3 cm lungime, care la rândul lor conțin un miez alb și comestibil. Mărimea dovleacului variază între 25–40 cm diametru, deși exista și cazuri excepționale. Există varietăți de vară, având fructul de culoare deschisă și semințe mai moi (varietate care se conservă puțin timp) și varietăți de iarnă, care sunt mai seci și mai dulci, folosite în produsele de cofetărie, cu durată de conservare mai lungă. Cucurbita maxima este una dintre cele cinci specii de Cucurbita sp. Cultivate pentru pulpă, flori și semințe. Această specie are originea în America de Sud, unde forma salbatică (Andreea cucurbita) este cunoscută de peste 4000 ani. A fost introdus în Europa la sfârșitul sec. XVI. Mai târziu, cultura s-a extins în țările din sudul Europei, învecinate cu Marea Mediterană, după care a pătruns și în țările balcanice, cum ar fi Turcia, Grecia și Bulgaria.

Pe teritoriul României, cultura de dovleac comestibil ajunge pe la jumătatea secolului al XVII-lea, întâi în Țara Românească, după care s-a răspândit și în Moldova. În prezent, în țara noastră, dovleacul comestibil se cultivă pe suprafețe relativ mari, în special în zonele de sud, sud-vest și parțial sud-est, atât în culturi de bază, cât și în culturi intercalate în porumb. În unele țări floarea dovleacului se consumă ca legumă; fructul se conservă, în condiții adecvate de lumină, temperatură și umiditate, pâna la 6 luni în condții bune. Este bogat în beta-caroten și glucoză.

Semințelor acestui fruct li se atribuie proprietăți medicinale în medicina naturistă, fiind bogate în proteine, acizi grași nesaturați, fibre, vitamine, antioxidanți și au un conținut important de minerale, în special zinc, motiv pentru care OMS recomandă consumul lor zilnic. De asemenea, acestea reprezintă o sursă bună de vitamina K. Beta-carotenul conținut de semințe reduce deteriorarea pielii la soare și acționează ca un agent antiinflamator. α- carotenul incetinește procesul de îmbătrânire, reduce riscul de apariție a cataractei și are rol de prevenire a tumorilor. Vitamina E protejează celula de procese oxidative prin prevenirea oxidării acizilor grași din membrana celulară (Young Kim și col., 2012). Diferite studii au raportat că semințele de dovleac pot aduce beneficii în tratamentul hiperplaziei beningne de prostată, datorită conținutului ridicat de fitosteroli (fitosterolul este indicat pentru reducerea colesterolului din sânge și pentru reducerea riscurilor asociate cu anumite tipuri de cancer) (Young Kim și col., 2012).

În urma studiului întreprins privind compoziția semințelor diferitelor specii de dovleac cultivat în Coreea, Young Kim și col. au concluzionat că dovlecii au variații considerabile ale conținutului de nutrienți, în funcție de mediul de cultivare și de specie.

În acest studiu, compozițiile chimice generale și unele componente bioactive, cum ar fi tocoferolii, carotenoidele și β-sitosterolii, au fost analizate pentru trei specii majore de dovleac (Cucurbitaceae pepo, C. moschata și C. maxima) cultivate în Coreea și, de asemenea, pentru trei părți (coji, pulpă și semințe) din fiecare specie de dovleac.

C. maxima avut un conținut semnificativ mai mare de glucide, proteine, lipide și fibre decât C. pepo sau C. moschata (P <0,05). Conținutul de apă, precum și conținutul de arginină, în toate părțile de dovleac au fost mai mari în C. pepo decât la celelalte soiuri. Acizii grași predominanți din semințe au fost palmitic, stearic, oleic și linoleic. C. pepoși semințele de C. moschata au avut un conținut semnificativ mai mare în ϒ-tocoferol decât C. maxima, ale cărui semințe au avut cel mai mare conținut de β-caroten. Semințele de C. pepo au avut un conținut semnificativ mai mare de β-sitosterol decât celelalte.

Habib și colab. (2015) au analizat compoziția semințelor  de dovleac sub formă de pulbere, cultivat în Bangladesh, și au obținut următoarele rezultate: umiditate 4,06%, cenușă 3,80%, celuloză brută 2,91%, lipide totale 36,70%, proteină totală 34,56%, zahăr 1,08% și amidon 2,15%. Compoziția de minerale a fost: azot 5,53%, fosfor 0,71%, sodiu 4,80 Cmol/kg, potasiu 20,00 Cmol/kg, calciu 4,40 Cmol/kg, magneziu 348,7 ppm, fier 290,0 ppm, 70 ppm cupru, zinc 39,9 ppm și mangan 17,9 ppm. Conținutul procentual de ulei extras la rece a fost de 12%, iar analiza GLC a uleiului a indicat că acesta conține acid oleic 40,58%, în timp ce conținutul procentual în acid stearic, acid linoleic și acid palmitic a fost de 27,06%, 17,39% și, respectiv, de 14,97%.

Extras din materialul  RAPORT PRIVIND STADIULUI CUNOAȘTERII PROBLEMATICII RISIPEI ALIMENTARE PE PLAN INTERNAȚIONAL ȘI NAȚIONAL - RAPORT ȘTIINȚIFIC.