Media

FAO lansează un program nou cu șapte domenii prioritare cheie, ca răspuns la Covid19

2020-07-14

Astăzi, 14 iulie 2020, FAO  a prezentat noul său program complet de răspuns la pandemia Covid19 menit să prevină o urgență alimentară globală, în timp ce lucrează la un plan de soluții de dezvoltare pe termen mediu-lung pentru securitatea alimentară și nutriție.

Agenția solicită investiții inițiale de 1,2 miliarde de dolari pentru a sprijini nevoile noului program.

Programul a fost lansat în cadrul unui eveniment virtual la care au participat sectorul public și privat, eveniment intitulat „Acțiune comună privind pandemia Covid19 – stimularea reacției noastre asupra segmentului alimetar si agricol”.

Evenimentul a fost organizat de FAO pentru a oferi soluții concertate, menite să asigure accesul la alimente nutritive pentru toți, prin mobilizarea tuturor formelor de resurse și parteneriate la nivel de țară, regional și global.

Cele șapte priorități cheie ale programului sunt: