Cine Suntem

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București este o organizație de cercetare publică cu finanțare extrabugetară, în coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării, cu activitate de cercetare în domeniul alimentar și nutriție, dezvoltare de produse și tehnologii, dar și servicii în domeniu, inclusiv producție la scară mică de alimente personalizate.

IBA București se dezvoltă într-o organizație orientată către industrie, accesând finanțări publice sau private, competitive, pentru implementarea proiectelor cu scopul de a obține produse sau tehnologii, de a dezvolta metode analitice de laborator, de a elabora studii sau strategii. IBA București a câștigat, de asemenea, o solidă experiență în transfer de tehnologie și cunoștințe care trebuie exploatată cât mai mult. De asemenea, IBA București produce alimente pentru consumatori cu nevoi speciale (consumatori bolnavi de celiachie sau fenilcetonurie) în stațiile sale pilot și colaborează cu clinici specializate în diferite boli metabolice pentru obținerea de alimente personalizate.

IBA București a fost premiată pentru diferite produse alimentare inovative (produse alimentare fără gluten sau cu index glicemic mic), atât la nivel național cât și internațional.

IBA București furnizează teste acreditate (sub standardul ISO EN 17025) industriei alimentare, producătorilor din agricultură și autorităților, asistență tehnică, pregătire profesională și evaluarea competențelor pentru operatori din industrie, scheme de intercomparări pentru laboratoare, teste la scară pilot în stațiile pilot și asigură în concordanță cu politicile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale supravegherea și certificarea suplimentelor alimentare pentru a fi comercializate pe piața românească.

IBA București este laborator de referință pentru determinarea calității anuale a grâului, pentru calitatea orezului și cerealelor sau detectarea semințelor modificate genetic.